Plusuri si minusuri dupa perioada de mercato

S-a incheiat “mult asteptata” perioada de mercato si Real Madrid a ramas singura echipa din La Liga care nu a facut niciun transfer. Adica, n-a plecat nimeni, n-a venit nimeni! Ca e rau, ca e bine, asta o va stabili parcursul din acest sezon, unul care este deja compromis pe doua dintre fronturi si care e serios amenintat si pe al treilea.

La finalul perioadei de transferuri din iarna, Real Madrid si-a cam respectat statutul de echipa care nu transfera jucatori in iarna de dragul de a-i transfera. Pana la urma, o politica fructuoasa de-alungul timpului, daca stam sa ne gandim ca rareori jucatorii adusi in iarna au si confirmat. Cu exceptia unor fotbalisti ca Marcelo sau Higuain, care au fost adusi pentru “viitor”, si poate cu exceptia lui Manolito Adebayor, Madridul nu s-a miscat aproape niciodata bine in iarna.

Zidane n-a cerut niciun jucator. Cei care au urmarit filmul En La Corazon de la Duodecima, foarte probabil vor intelege si de ce. Relatia dintre antrenor si actualul lot este una foarte puternica, aspect pe care oricine a privit 10 minute din acel film il poate remarca. Zidane le-a acordat incredere maxima tuturor si in aceasta iarna, chiar daca unii sunt multumiti de statutul lor, iar altii nu.

Este cat se poate de clar ca tehnicianul francez a tinut sa ramana alaturi de familia pe care a unit-o aici si ca niciun alt membru nu e binevenit pe moment. Buni sau prosti sunt ai lui, iar Zizou a ales sa-si joace astfel, ultima carte la Real Madrid. Detaliu pe care eu il apreciez, chiar daca nu il si inteleg neaparat.

Cu ce am ramas dupa aceasta luna de mercato. Ei, eu am gasit si lucruri bune si lucruri mai putin bune. Le voi trece in revista pentru voi, asteptandu-va evident si parerile voastre.

Top 5 castiguri pentru Real Madrid dupa perioada de mercato din iarna

  • 1. Lotul actual a primit un urias vot de incredere din partea antrenorului. Urias! Daca ei sunt cei care l-au ajutat doi ani pe Zizou sa faca performanta, antrenorul le-a aratat ca le e recunoscator si ca are incredere maxima in ei. S-ar putea sa fie un castig pe termen scurt si chiar lung. Am remarcat in filmul pe care l-am urmarit aseara o treaba: “Sunteti cei mai buni” “Nu exista altii mai buni ca voi” “Voi sunteti cei mai buni din lume”. Mesajele astea ale lui ZZ catre lot le-am auzit des. Inteleg si de ce!
  • 2. Kepa Arrizabalaga. Da, pentru mine e unul dintre marile castiguri. Zidane s-a opus venirii sale si poate peste un timp vom considera ca a gresit. Dar la momentul asta, Zidane a procedat foarte corect. Kepa e un portar bun, de viitor. Dar momentan era o piesa nedorita de vestiar si de fani. Era un adaos, chiar un surplus la un lot care are doi portari deja valorosi si seriosi: Keylor si Kiko.
  • 3. Marcos Llorente. Mi-as dori ca Zidane sa-i dea minute mai multe. Pentru ca baiatul asta are o calitate indiscutabila si pentru ca il consider cel mai bun transfer din vara pe care l-a facut Realul. Casemiro are nevoie de pauza, are nevoie de rotatie. Iar Marcos e acolo. Nu va creste niciodata daca nu-l folosesti in meciuri bune macar din La Liga. Iar faptul ca Zidane nu l-a imprumutat asa cum se tot vehicula imi da incredere. E un castig pentru mine!
  • 4. Mateo Kovacic. Juve, Milan, Inter si Liverpool. Toate patru se spune ca l-au dorit in iarna. Niciuna nu l-a “obtinut”. Zizou il place si cred eu ca va avea un rol important in a doua parte a sezonului. Nu mi-as fi dorit sa-l vad imprumutat acum, in iarna. Mi-am dorit sa-l vad inca jumatate de an la noi si eventual in vara, daca partile nu sunt multumite, poate fi rodat la o echipa valoroasa.
  • 5. Real Madrid a ramas cu fondurile intacte. Un eventual sezon compromis total va aduce probabil schimbari masive de lot asa cum ne anunta colegul Florin Codreanu, care de regula e foarte bine informat. Cu fondurile intacte si fara sume aruncate aiurea pe piata, Madridul are rezerve valoroase pentru a se intari.

Top 3 detalii negative pentru Real Madrid dupa perioada de mercato din iarna

  • 1. Transferul unui atacant de back-up. Consider ca Real Madrid avea nevoie de un atacant back-up care sa ne ajute pe acest final de sezon. Ieri, cand toate transferurile erau “bombe” pentru presa, m-am gandit si eu la una. Olivier Giroud. Da, da, stiu, nu e de Real Madrid. Pare suficient de bun pentru Conte. Da, da, stiu, aia il dau de bun? Eu cred ca l-au dat tocmai pentru ca ala de 65 de milioane de euro trebuie sa joace (Auba). Giroud putea fi adus pentru partea a doua a sezonului, sub forma de imprumut, cu plata integrala a salariului sau. Nu il vedeam ca pe un transfer definitiv, dar il vedeam o solutie pentru astea cateva luni. Avea experienta, e un 9 util in multe momente, nu avea pretentii mari, se pliaza pe multe sisteme de joc, nu te costa mare lucru, iar in iarna te gandeai la un atacant de calibru. Plus ca Giroud avea drept de joc in Champions League. Doar zic.
  • 2. Cred ca Real Madrid trebuia sa il imprumute pe Borja Mayoral la Getafe. Fotbalistul era dorit de Pep Bordalas acolo si avea nevoie de minute. Pt mine e un detaliu negativ al acestei perioade de mercato din iarna.
  • 3. Avem doi fundasi centrali cu mari probleme medicale si unul cu mari probleme de comportament. Singurul central pe care ne putem baza oricand, mereu, pare Nacho. Cred ca daca lotul avea nevoie de transferuri iarna asta, in afara rolului de back-up pentru numar 9, o pozitie care putea fi completata era cea de fundas central. As fi cautat fie un fundas tanar de perspectiva, fie un fundas consacrat dar care sa poata juca UCL. Imi vine in cap De Vrij de la Lazio, imi vine Mathias de Ligt in minte, adica variante se gaseau.

Cam asta cred eu despre perioada de mercato pe care tocmai am incheiat-o glorios, fara transferuri. Cred ca orice jucator pe care il puteam aduce in iarna asta merita adus ca back-up pe posturi sensibile. Nu as fi adus nici eu jucatori “galactici” pentru ca e destul de greu sa aduci asta in iarna. Da, poate Alexis era o solutie, dar vazand ce pretentii salariale a avut baiatul si cat va castiga la United, as zice ca n-am pierdut nimic. Astept si opiniile voastre!

Tags: , ,

Angelito

Angelito

"En el fútbol, el público se cansa de sus grandes figuras antes que éstas empiecen a fallar." - Don Santiago Bernabeu

Top
Share via
Copy link
Powered by Social Snap