Colapsul lui Real Madrid nu se poate înţelege fără colapsul BBC. Niciunul nu a apărut în careul advers, incapabili să iasă din presiunea lui Atletico, însă la fel de adevărat e că nici nu au fost ajutaţi de linia de mijloc a echipei. Însă căderea Madridului coincide cu căderea grupului format de cei jucători din atac.
Statistica lor, în acest meci, este de dat uitării. Cristiano parcă nu era Cristiano, deşi trebuie să remarcăm că portughezul şi-a început declinul vizibil încă de la începutul anului 2015 sau poate puţin mai înainte, de la Mondialul Cluburilor, la care nu a marcat şi abia şi-a făcut simţită prezenţa în cele două partidede la Marrakesh. Revenind la derby, Ronaldo a pierdut 14 mingi şi nu a recuperat niciuna. A avut doar un şut, care s-a dus în aut, ceea ce înseamnă cel mai slab meci al său, de când a ajuns la Real.
În ceea ce îl priveşte pe Bale, a fost singurul dintre cei trei care a recuperat (două baloane), dar a şi pierdut 9, a şutat o dată, dar mingea a fost respinsă de un adversar. Nici măcar în puţinele pase pe care le-a dat nu a avut claritate.
Benzema a avut cea mai clară ocazie a Realului din prima repriză, iar şutul său s-a oprit în tribuna roş-albă. A pierdut 11 baloane şi nu a recuperat niciunul. În acea singură fază, francezul a încercat să facă o incursiune prin mijlocul apărării lui Atletico, însă a fost blocat de fundaşi. Ancelotti a spus clar că BBC vor juca de fiecare dată când sunt bine din punct de vedere fizic, pentru că Real Madrid a devenit campioana Europei şi a lumii cu ei în echipă. Problema e că, în ultimele meciuri, atacul cu ei nu a mai fost atât de periculos ca acum câteva luni, cel puţin în seria de 22 de victorii consecutive, întrerupte de înfrângerea cu Valencia.
Cristiano a marcat patru goluri în cele şapte partide disputate în luna ianuarie. La meciul cu Cordoba nu a marcat şi a ieşit din teren cu un cartonaş roşu şi cu o suspendare de două partide. Nu ar fi puţine goluri, însă sunt sub media din 2014, care era mai mare de un gol pe meci. Nici Bale nu şi-a făcut simţită prezenţa în cele două meciuri în care a lipsit Cristiano, cu Sociedad şi cu Sevilla, deşi marcase în cele trei etape anterioare, cu Espanyol, Getafe şi Cordoba. În acest ultim meci, penaltyul transformat de el a adus echipei cele trei puncte câştigate cu suferinţă. Deci a jucat în nouă meciuri şi a înscris de trei ori. Benzema marcase în meciul cu Sociedad de două ori, cu Getafe a dap o pasă decisivă pentru Cristiano, dar şi el a marcat de doar trei ori în nouă partide. La fel ca galezul, se află sub media sa obişnuită.
Madridul are nevoie ca BBC să se întoarcă, pentru că statisticile de la acest început de an ne-o arată foarte clar. De la începutul campionatului, cei trei au, împreună, 48 de goluri (28 ale lui Cristiano, 11 ale lui Benzema şi 10 ale lui Bale), cu unul mai mult decât toată echipa lui Atletico, cu cele patru din derby. Sunt date care sugerează clar influenţa celor trei laReal Madrid.